TonusApp, o aplicație de antrenament pentru femei

0
279

Tonus App este prima aplicație de fitness românească dedicată femeilor iar acum a fost pus la punct și un program Demo și unul de antrenament gratuit.

TonusApp, creația lui Carmen Grigore și Sergiu Sandu, este o aplicație gândită ca un ajutor pentru femeile care vor să slăbească și să-și tonifieze corpul. Aplicația oferă două niveluri de antrenament, respectiv ușor și dificil. Fiecare este compus din câte patru ședințe pe săptămână, o ședință având durata de aproximativ 35 de minute. Există, în plus și o secțiune în care găsești sfaturi cu privire la alimentație.

”Ideea acestui proiect a venit din experiența personală”, a spus Carmen Grigore, care are o experiență de opt ani în online. „În momentul in care am trecut printr-o perioadă foarte dificilă, sportul m-a susținut și m-a ajutat să depășesc acea perioadă. Ne dorim să ajungem [cu ajutorul aplicației] la cât mai multe dintre femeile care: au familii, serviciu și nu au timp sau resurse financiare pentru a merge la sală, celor care nu au avut tangențe cu sportul dar își doresc să înceapă cumva sau celor care doresc să încerce un tip nou de antrenament care să le provoace confortul fizic.”

La doar o lună de la lansare, pe site-ul aplicației se găsește și o secțiune Demo și un program de antrenament gratuit. Dacă vrei să încerci toate facilitățile oferite de aplicație atunci trebuie să scoți din buzunar 139 de lei, bani pe care-i achiți o singură dată și care-ți permit să folosești aplicația de câte ore vrei. Conform creatorilor, au fost deja create câteva mii de conturi pe TonusApp așa că trendul este încurajator – româncele sunt iubitoare de sport!

Urmărește FitnessMag.ro pe Facebook și Instagram

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.