Toma Coconea va concura și în 2019 la Red Bull X-Alps

0
22
Toma Coconea - Red Bull X-Alps 2019

Singurul atlet care a participat la toate cele 8 ediții de până acum, Toma Coconea va concura și la Red Bull X-Alps 2019. 

Toma Coconea a reușit să termine cea mai dificilă competiție de anduranță din lume de două ori pe locul secund și va concura anul viitor pentru a noua oară la Red Bull X-Alps.

32 de sportivi din 20 de țări vor lua startul Red Bull X-Alps 2019, a noua ediție a celei mai dure competiții de anduranță din. Pe 16 iunie, 2019, la start va fi și Toma Coconea, singurul sportiv care a participat la toate celelalte ediții organizate până acum. 14 dintre sportivi sunt debutanți, restul având cel puțin o participare în palmares.

„Sunt încântat că sunt din nou pe lista de start într-una dintre cele mai dificile curse din lume. Sunt pregătit să mă lupt pentru un loc pe podium și mă voi pregăti intens în perioada următoare pentru a-mi atinge obiectivul”, a spus Toma Coconea.

Startul se va da, ca de obicei, la Salzburg, iar sosirea este programată la Monaco, sportivii având de parcurs un traseu de peste 1.100 de kilometri în zbor cu parapanta sau în alergare pe drumurile de munte. Și la ediția din 2019, Toma Coconea îl va avea ca suporter principal pe Adrian Miclea, responsabil cu strategia, nutriția și organizarea pe toată durata competiției.

„Modul meu de viață este antrenamentul perfect pentru Red Bull X-Alps. Până la startul competiției voi pune accent pe antrenamentul fizic și psihic în condiții cât mai dure și pe zborurile cu parapanta. Voi încerca să-mi îmbunătățesc tenica și să pun totul la punct cu echipa de susținere. Plec cu mentalitatea că voi termina această cursă cu un rezultat excelent”, a mai spus Toma Coconea.

Ca la fiecare ediție, traseul va fi unul complet nou și va fi anunțat doar pe data de 13 martie, concurenții având trei luni pentru a studia traseul și a-și stabili o strategie de cursă. Prologul, o întrecere de o zi înaintea startului oficial, va decide ordinea de start, iar primii trei sportivi vor beneficia de un Night Pass suplimentar.

„Avem un mix interesant de sportivi cu experiență și debutanți la Red Bull X-Alps 2019. Din punct de vedere fizic și mental nu cred că există o provocare mai mare ca aceasta. La asta se adaugă și o vreme imprevizibilă, plus un traseu extrem de dur. Este greu de anticipat ce se va întâmpla și cine va reuși să câștige”, a spus și Christoph Weber, directorul de concurs.

Participanți Red Bull X-Alps 2019
Paul Guschlbauer (AUT1) – Veteran
Simon Oberrauner (AUT2) – Veteran
Helmut Schrempf (AUT3) – Debutant
Tom de Dorlodot (BEL) – Veteran
Alex Villa (COL) – Veteran
Stanislav Mayer (CZE) – Veteran
Thomas Juel Christensen (DNK) – Debutant
Benoît Outters (FRA1) – Veteran
Gaspard Petiot (FRA2) – Veteran
Antoine Girard (FRA3) – Veteran
Maxime Pinot (FRA4) – Debutant
Manuel Nübel (GER1) – Veteran
Markus Anders (GER2) – Debutant
Marko Hrgetic (HRV) – Debutant
Aaron Durogati (ITA1) – Veteran
Tobias Grossrubatscher (ITA2) – Veteran
Kaoru Ogisawa (JPN) – Veteran
Chikyong Ha (KOR) – Veteran
Rodolphe Akl (LBN) – Debutant
Eduardo Garza (MEX) – Debutant
Nick Neynens (NZL1) – Veteran
Kinga Masztalerz (NZL2) – Debutant
Dominika Kasieczko (POL) – Debutant
Toma Coconea (ROM) – Veteran
Evgenii Griaznov (RUS) – Veteran
Christian Maurer (SUI1) – Campionul en-titre
Patrick von Kaenel (SUI2) – Debutant
Adrian Keller (SUI3) – Debutant
Barış Çelik (TUR) – Debutant
Gavin McClurg (USA1) – Veteran
Willi Cannell (USA2) – Debutant
Cody Mittanck (USA3) – Debutant

Citește și: Cum să te antrenezi ca pilotul de Formula 1 Max Verstappen

Urmărește FitnessMag.ro pe Facebook și Instagram

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.