Toma Coconea va avea de înfruntat cel mai dur traseu de până acum la Red Bull X-Alps 2019

0
269
Toma Coconea - Red Bull X-Alps

A noua ediție Red Bull X-Alps 2019 va avea cel mai dificil traseu din istoria de 16 ani a competiției. Toma Coconea, de două ori vicecampion în cea mai dură competiție de anduranță din lume, este pregătit pentru noua provocare.

 Organizatorii Red Bull X-Alps au prezentat traseul pentru cursa din 2019, cel mai dificil din istoria competiției. Toma Coconea, singurul sportiv care a participat la toate celelalte ediții organizate până acum, se află în plină fază de pregătire pentru cursa care va începe pe 16 iunie.

“Am primit informațiile oficiale despre traseu și cu siguranță este cel mai greu de până acum. Este un traseu care conține mai multe puncte noi și care, dacă nu se poate zbura, va prelungi cursa destul de mult ca număr de zile. Este o provocare pentru mine și sper să-mi valorific experiența din această cursă și să obțin un rezultat cât mai bun”, a spus Toma Coconea.

În linie dreaptă, traseul are o lungime de 1.138 de kilometri de la Salzburg la Monaco. Vor fi un număr record de 13 checkpoint-uri în 6 țări: Austria, Germania, Italia, Elveția, Franța și Monaco.

Toma Coconea - Red Bull X-Alps - parapanta

“Am început deja să studiez traseul împreună cu echipa mea. Este foarte mult de mers în zig-zag, sunt mai multe puncte unde trebuie să ajungem și există mult mai multe variante pe care poate fi abordat traseul. Anul acesta vremea va juca un rol și mai important. Sunt multe zone de zbor și este important să avem vreme bună. În 2019 cursa este programată mai devreme decât până acum și sunt șanse mari să găsim mult mai multă zăpadă pe traseu. Daca nu se poate zbura, atunci va fi o cursă de supraviețuire până la Monaco”, a continuat Toma Coconea.

Startul în cea de-a noua ediție Red Bull X-Alps se va da din Piața Mozart în Salzburg, iar sosirea este programată, după 13 checkpoint-uri, la Monaco, sportivii având de parcurs un traseu de 1.138 de kilometri în zbor cu parapanta sau în alergare pe drumurile de munte. Cei 32 de sportivi din 20 de țări mai au la dispoziție 3 luni de pregătire pentru marea provocare.

“Am fost deja anul trecut, în iunie, pentru un antrenament în Alpi și am avut parte de ploaie și de vreme foarte urâtă. Sper ca anul acesta să fie altfel. Până acum am avut antrenamente de pregătire fizică, iar o dată cu încălzirea vremii am ieșit să zbor pe distanțe lungi. Aștept cu nerăbdare să testez noul echipament, iar în luna mai am programat ultimul antrenament în Alpi înainte de start. Toată echipa lucrează intens pentru a fii în formă maximă la start”, a mai spus Toma Coconea, care și la ediția din 2019 îl va avea ca suporter principal pe Adrian Miclea, responsabil cu strategia, nutriția și organizarea pe toată durata competiției.

Anul acesta, prologul, o întrecere de o zi înaintea startului oficial, este programat pe 13 iunie și va decide ordinea de start, iar primii trei sportivi vor beneficia de un Night Pass suplimentar.

Iată și câteva infografice utile cu informații referitoare la ediția din acest an.

Vezi și: PLANK CHALLENGE – Ștefan Floroaica

Urmărește FitnessMag.ro pe FacebookYouTube și Instagram

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.