S-a deschis deschis primul centru de terapie prin sport pentru copiii cu nevoi speciale din România

0
18
Primul Centru de escalada si sport pentru copiii nevazatori si cu nevoi speciale_CLIMB AGAIN si KAufland

Kaufland România și Asociația Climb Again au deschis primul centru din România de terapie prin escaladă și sport pentru copiii nevăzători sau cu dizabilități.

Centrul Climb Again este situat pe șoseaua Berceni, numărul 8, București și găzduiește o sală de escaladă și aventură, săli de antrenament și spații de terapie pentru tinerii beneficiari.

Echipa Centrului Climb Again reunește specialiști din diferite domenii, care oferă o abordare terapeutică integrativă. Pe lângă antrenamentele sportive dedicate, copiii beneficiază de sprijin psihologic și terapeutic, precum și de coaching, pentru o mai bună integrare socială.

Prin deschiderea acestui Centru, capacitatea operațională a Asociației Climb Again crește semnificativ, astfel că peste 2.000 de copii cu deficiențe vor putea beneficia anual de sprijin terapeutic integrativ, de zece ori mai mult față de perioada anterioară deschiderii centrului.

Asociația Climb Again oferă sesiuni gratuite de terapie prin escaladă, kinetoterapie și consiliere psihologică pentru copii și tineri cu deficiențe, iar rezultatele sunt impresionante. Primii beneficiari și-au reconfigurat stilul de viață și au realizat lucruri ce păreau imposibile, fie că vorbim despre cei care se simt pregătiți să-și găsească un job, de tinerii nevăzători care și-au învins jena de a ieși în public cu bastonul sau de cei care, acum, fac performanță la competiții naționale și internaționale de paraclimbing.

,,Misiunea Climb Again este să ofere o viață normală persoanelor cu dizabilități. Ce înseamnă o viață normală? Înseamnă o viață în care au șansa să își atingă propriul potențial, la fel cum o au și persoanele fără dizabilități. Punem foarte mare accent pe abilitățile care îi ajută pe copii să aibă o viață independentă și să se integreze cu normă întreagă în societate,” spune Claudiu Miu, fondator și Președinte al Asociației Climb Again și campion balcanic la escaladă.

Înființarea Centrului Climb Again a fost posibilă datorită susținerii acordate de Kaufland România, precum și datorită sprijinului acordat de partenerii Asociației și a miilor de donatori individuali care s-au implicat în campania ”Pune-te în ochii lor”, desfășurată în această vară.

,,Am fost copleșiți de ajutorul pe care l-am primit și dezvoltăm în continuare proiecte pe măsura încrederii care ni s-a acordat. Am înființat și un număr pentru donații recurente de 2 euro/lună, care pot fi donați trimițând un SMS cu textul VEZI la 8844. Cinci astfel de SMS-uri asigură o ședință gratuită de terapie pentru un copil”, a mai declarat Claudiu Miu, care va spune întreaga poveste a aventurii Climb Again la lansarea de miercuri.

Despre Asociația Climb Again

Asociația Climb Again este o organizație non-guvernamentală afiliată la Federația Română de Alpinism și Escaladă (FRAE). Încă din 2014, Climb Again oferă sesiuni gratuite de terapie prin escaladă, kinetoterapie și consiliere psihologică pentru copii și tineri cu deficiențe, cu rezultatele impresionante.

Citește și: Cum se execută: tracţiunile la bară fixă

Urmărește FitnessMag.ro pe Facebook și Instagram

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.