Ross Edgley a înconjurat înot Marea Britanie în 157 de zile

0
12
Ross Edgley

Ross Edgley este primul om care a înconjurat înot Marea Britanie, parcurgând în total 2.000 de mile pe mare (3.218 km), în 157 de zile.

Ross Edgley, 33 de ani, a intrat în apă pe data de 1 iunie, iar 5 luni mai târziu a ajuns din nou la Margate, în Marea Britanie, locul de unde a început această provocare epică. Ross Edgley a stabilit cu această ocazie și 4 recorduri mondiale.

Astfel, Edgley este primul om care a parcurs înot toată coasta de sud a Marii Britanii, a petrecut cel mai mare număr de zile înot pe mare, vechiul record fiind de 73 de zile, a devenit cel mai rapid înotător pe distanța de 1.500 de kilometri cu o durată de 62 de zile și, desigur, primul om care înoată în jurul Marii Britanii.

Ross Edgley a parcurs toată distanța înot, fără ajutorul niciunui sistem de propulsie. Pe toată durată celor 157 de zile, sportivul britanic nu a ieșit niciodată la țărm, perioadele de odihnă fiind petrecute pe una dintre bărcile de susținere, la intervale de câte 6 ore.

Ross Edgley

Edgley nu s-a oprit niciodată din cauza unei accidentări sau a unor probleme de sănătate, singurele obstacolele fiind vântul și valurile extreme. În cele 157 de zile, britanicul a înfruntat uraganele Ali și Callum, dar și o serie de meduze otrăvitoare, singurele viețuitoare marine care l-au atacat în apă. Fața a fost cea mai afectată de înțepături, Edgley fiind nevoit să-și lase barbă pentru protecție.

„Mă simt destul de ciudat pe pământ acum, suprafața este puțin prea dură pentru gustul meu. Știam că aceasta va fi cea mai dură provocare pentru mine. Am fost foarte optimist la start și au fost câteva momente în care nu credeam că voi reuși să ajung la final. Acum sunt mândru, obosit și ușurat că s-a terminat totul. A fost o muncă în echipă și le mulțumesc celor de la Red Bull, fanilor și desigur celor din echipa care m-a însoțit pe apă. Fără ajutorul lor nu ajungeam până aici. Să văd atât de mulți oameni alături de mine la sosire mă inspiră să-mi depășesc limitele în continuare”, a spus Ross Edgley.

MAREA PROVOCARE ÎN CIFRE

  • 0 zile de boală sau accidentări
  • 2,000 mile parcurs înot (echivalentul a 64.373 de lungimi a unui bazin olimpic)
  • Distanța dintre Londra și Moscova este de 1.796 mile
  • 23 de săptămâni petrecute pe mare
  • 18,1 mile nautice – cea mai lungă distanțâ parcursă înot fără oprire
  • 8.7 noduri – viteza de top la înot
  • 1.884.000 calorii consumate (echivalentul a 3.346 hamburgeri Big Mac)
  • 314 doze de Red Bull băute
  • Animale văzute – 1 balenă Minke, 1 rechin, un grup de delfini, 30 de foci, o colonie de papagali de mare, 6 vidre de mare și 2 vulturi
  • Trei kilograme de vaselină pentru protecție
  • 37 înțepături de meduză

Ross Edgley

CINE ESTE ROSS EDGLEY

Și-a început cariera ca jucător în echipa de polo a Marii Britanii, după ce a absolvit Loughborough University School of Sport and Exercise Science.

Edgley este și autorul best seller-ului “The World’s Fittest Book”, a participat la un maraton trâgând după el un MINI Cooper, a urcat pe o funie echivalentul înălțimii Muntelui Everest (8.848 metri) în 24 de ore și a înotat 100 de mile în mare având agățat de el un buștean de 45 de kilograme.

Citește și: Beat45: un boutique fitness studio unic în București tocmai și-a deschis ușile

Urmărește FitnessMag.ro pe Facebook și Instagram

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.