Thierry Neuville a terminat sezonul 2019 pe locul secund în WRC și anul viitor atacă din nou titlul mondial.
Pentru a face față provocărilor din mondialul de raliuri belgianul trebuie să fie în cea mai bună formă fizică. Thierry Neuville concurează în Campionatul Mondial de Raliuri din 2009 și în ultimele cinci sezoane a terminat de fiecare dată pe locul secund în clasamentul general.
În sezonul viitor sunt programate 14 etape pe zăpadă, gheață, asfalt și macadam, și, cel mai probabil, pregătirea fizică a piloților va face în final diferența.
Neuville, 30 de ani, este convins că pregătirea fizică este extrem de importantă, mai ales atunci când diferențele între piloții de top sunt de doar câteva secunde.
„Un raliu te solicită foarte mult. Sunt trei zile în care concurezi la limită pe probe speciale de macadam, asfalt, zăpadă și gheață. Ai viteze medii de peste 120 km/h pe probele speciale. Uneori, sari zeci de metri peste o cocoașă. Trebuie să ții mașina sub control, să fii atent la tot ce se întâmplă și să iei cele mai bune decizii în fracțiuni de secundă. Pentru că, în acest sport, o zecime de secundă face diferența”, spune Thierry Neuville.
Iată care sunt punctele pe care pune accent pilotul belgian în antrenamentele sale. Iar dacă ești cumva și tu pilot de raliuri, nu ezita să faci asta acasă, la sală sau în parcul de service. Poți să faci asta și dacă nu ești pilot de raliuri, desigur! 😉
Anduranță
Sari pe un cauciuc în timp ce îți întinzi brațele, folosind a bandă elastică. Îți antrenează rezistența, coordonarea dintre brațe și picioare și precizia. Asta ținând cont că Neuville nu se poate uita la pedale în timp ce pilotează.
Se execută 2 seturi a câte 20 de repetări
Rezistență
Mișcări controlate cu un volan la care s-au atașat greutăți, în timp ce stai în scaunul de curse. În felul acesta, Neuville își antrenează mușchii spatelui. De asemenea, are nevoie de aderență și forță în brațe în timp ce pilotează pe probele speciale.
Se execută 4 seturi a câte 20 de repetări
Core training
Fă plank pe roata unei mașini și apoi fă mișcări controlate de la stânga la dreapta. Antrenamentul pentru abdomen este întotdeauna o idee bună pentru că îți oferă echilibru și îți întărește tot corpul. Atunci când este la volan, Neuville are nevoie de umeri puternici pentru a rezista tuturor solicitărilor din cockpit.
Se execută 4 serii a câte 20 de repetări
Reacții rapide
Prinde o minge de tenis în timp ce ții greutăți și ai privirea ațintită în față. Neuville face acest exercițiu în timp ce stă în balans pe o minge Bosu. În acest fel pilotul belgian își testează viteza de reacție și vederea periferică. Desigur acest antrenament întărește și mușchii umerilor.
Se execută 4 serii de câte 30 de secunde.
Viteză
Rotește un dispozitiv special – numit power loop – în timp ce stai în balans pe un cauciuc de mașină. Acasă poți să folosești două greutăți. Neuville își antrenează astfel viteza de reacție în mâini, echilibrul și, desigur, rezistența.
Se execută 2 serii a câte 90 de secunde.
Acuitate vizuală
Neuville folosește pentru asta un aparat numit Batak. Este un cadru pe care sunt montate mai multe lumini care se aprind la viteze și intervale diferite. Se sting dacă apeși pe ele și contează foarte mult viteza de reacție. Dacă vrei să faci asta acasă, pune niște post-it-uri cu numere pe perete și roagă pe cineva să-ți strige ce număr să atingi.
Acest exercițiu testează și îmbunătățește viteza de reacție și vederea periferică. De asemenea îmbunătățește coordonarea mână – ochi, esențială în lumea sporturilor cu motor.
Se execută 3 serii a câte 50 de atingeri corecte, sau contra timp cu număr impus de atingeri.
Echilibru
În timp ce stai în echilibru pe o minge de fitness, îndoaie și întinde piciorul stâng. În același timp ține în mână o greutate și rotește-o ca și când ar fi un volan. Două benzi elastice adaugă un plus de rezistență. Prin acest exercițiu, Neuville își antrenează piciorul stâng, cel cu care frânează.
Se execută 4 serii a câte 30 de secunde.
Neuville, 30 de ani, este convins că pregătirea fizică este extrem de importantă, mai ales atunci când diferențele între piloții de top sunt de doar câteva secunde.
“Un raliu te solicită foarte mult. Sunt trei zile în care concurezi la limită pe probe speciale de macadam, asfalt , zăpadă și gheață. Ai viteze medii de peste 120 km/h pe probele speciale. Uneori sari zeci de metri peste o cocoașă. Trebuie să ții mașina sub control, să fii atent la tot ce se întâmplă și să iei cele mai bune decizii în fracțiuni de secundă. Pentru că în acest sport, o zecime de secundă face diferența”, a spus Thierry Neuville.
Campionatul Mondial de Raliuri este transmis în România de Telekom Sport.
Citește și: Jason Momoa: „Mă trezesc în fiecare zi de parcă ar fi Crăciunul. Fericit și plin de energie.”
Urmărește FitnessMag.ro pe Facebook și Instagram