O campioană a Sibiului are nevoie de ajutorul nostru

0
68

Irina Cîndea are doar 11 anișori și este una dintre cele mai bune sportive ale clubului de judo Miado’s.

Medaliile obținute în ultimii ani de sportiva pregătită de prof. Andreea Ionaș au adus onoare Sibiului și – nu în puțină măsură – nouă, tuturor sibienilor. Aproape că nu a existat concurs la care au fost prezenți copiii Andreei la care Irina să nu urce pe podium, în nenumărate rânduri chiar pe cea mai înaltă treaptă a acestuia.
Din nefericire, recent Irina a fost diagnosticată cu o formă rară de cancer hepatic. O veste tristă, care ne-a luat prin surprindere pe toți cei care o cunoaștem. Însă, trebuie să trecem repede peste acest șoc și să ne mobilizăm cu toții, să facem tot ce ne stă în putință, să luptăm alături de ea, pentru a câștiga cel mai dificil meci al său.
Irina va pleca în Germania, zilele astea, pentru a începe tratamentul, dar costul acestuia este mare, iar părinții ei se descurcă greu fără ajutorul nostru, al tuturor. Cei care doresc să-i întindă o mână de ajutor, o pot face donând în conturile de mai jos deschise pe numele tatălui. Este momentul să ne unim eforturile și, împreună, să-i oferim Irinei șansa de a ieși încă o dată învingătoare, așa cum a făcut-o de atâtea ori, pe tatami.
Cîndea Silviu Ilie
EUR: RO38BTRLEURCRT0V55210201
RON: RO53BTRLRONCRT0V55210201
Banca Transilvania

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.