Cum evităm depresia în timpul izolării?

0
2151
Cum evităm depresia în timpul izolării

Izolarea la domiciliu aduce după sine o schimbare radicală a stilului de viață pentru mulți dintre noi. Așa că psihologul Carla Chebuțiu ne spune cum evităm depresia în timpul izolării.

Statul în casă poate duce la stări de anxietate și, de ce nu, chiar la depresie. Despre acest lucru, dar și despre modurile în care putem evita problemele de acest gen vorbește medicul psiholog Carla Chebuțiu, specialistul care oferă consultanță online gratuită pe platforma www.medicipentruromania.ro.

”Stresul generat de pericolul îmbolnăvirii, dar și informațiile pe care le aflăm zilnic, pot avea un impact psihic și emoțional considerabil. Totul depinde, în mare parte, de individ. În general însă, impactul izolării se resimte asupra a 3 elemente cheie: autonomie, competență și interacțiune umană. Așadar, dacă unele persoane își găsesc echilibrul emoțional în activități fizice, izolarea, în cazul lor, este mai problematică decât pentru alte persoane care sunt mai puțin active și își găsesc confort în situații mai puțin solicitante. În ceea ce privește riscul din punct de vedere psihic și emoțional, vorbim de anxietate, dar și la simptomatologie depresivă. Nu excludem, însă, nici consumul cantitativ de substanțe psihoactive sau alcool”, explică medicul psiholog.

Cum putem înfrânge rutina ce riscă să se instaleze în viața petrecută în izolare?

”Ne putem derula viața socială în mediul online, ne putem reconecta chiar și cu prieteni cu care am pierdut legătura. De asemenea, putem privi situația ca pe o oportunitate de a ne dezvolta personal, de a ne îmbogăți cunoștințele și de ce nu – să învățăm lucruri noi. Creativitatea poate fi colacul de salvare în situația curentă.

Activitatea fizică, sportul, reprezintă o unealtă foarte bună pentru bunăstarea fizică și psihică. Când spun sport, mă refer chiar și la dansul prin casă ascultând muzica preferată. Pentru norocoșii care se află în izolare cu partenerul recomand intimitatea, vizionarea de filme și discuții relaxante care să-i ajute în solidificarea relației”, recomandă specialistul.

Ce gen de activități sunt recomandate în această perioadă pentru a ne ține departe de anxietate și depresie?

”Având în vedere faptul că în această perioadă este dificil să ne facem planuri pe termen lung, neștiind cum vor evolua lucrurile, nu strică să ne facem un program pentru câteva zile care sa includă atât activități plăcute, cât și activități necesare.

Mă refer aici la activități legate de curățenie, îngrijire personală, sport, citit, filme, șamd. În funcție de preferințele fiecăruia. Este important să identificăm ceea ce ne face nouă plăcere și să nu ne luăm neapărat după activitățile propuse de prieteni sau specialiști, deoarece este posibil să nu ni se potrivească”, dezvăluie psihologul Carla Chebuțiu.

Trebuie să ne uităm la știri în această perioadă? Cum ne afectează ele din punct de vedere psihic?

„În opinia mea, ar fi de preferat să limităm expunerea la știri deoarece poate amplifica anxietatea din pricina centrării acestora asupra aspectelor negative/catastrofice.
O minte anxioasă este predispusă să preia informațiile negative și să ignore informațiile pozitive.

Deși este bine să fim informați, sursele sunt cele care fac diferența. Aveți grijă la fake news! Încurajez consultatea site-urilor specializate, cum ar fi World Health Organization sau site-ul Ministerului Sănătății”, este recomandarea venită din partea specialistului.

Cum evităm depresia în timpul izolării

Care sunt primele semne ale depresiei? Ce ar trebui să facem atunci când le observăm?

”Primele semne ale depresiei pot varia. Drept urmare, dacă avem probleme legate de somn (insomnie/hipersomnie) aproape în fiecare zi, modificări de apetit corelat cu modificări ale greutății însoțite de diminuarea capacității de concentrare, de atenție, sentimente de culpă inadecvate sau excesive, autoreproș, lipsă de energie aproape în fiecare zi, ar fi de preferat consultarea unui specialist”, spune medicul care oferă voluntariat pe platforma www.medicipentruromania.ro.

Consultațiile psihologice prin telemedicină. Cât sunt de eficiente și în ce măsură ne ajută pe perioada izolării la domiciliu?

”Consultațiile sunt eficiente în gestionarea anxietății, oferind tehnici și metode eficiente în situații acute. Mă refer aici chiar și la atacurile de panică ce pot fi controlate prin diferite metode. Consultațiile prin telemedicină oferă un suport ideal în această perioadă, în special pentru gestionarea problemelor psihologice acute”, explică psihologul Carla Chebuțiu.

Psihologul Carla Chebuțiu s-a afiliat comunității Medici pentru România și în prezent acordă asistență medicală gratuită pacienților cu boli cronice și diverse simptome ușoare cu ajutorul telemedicinei, în cadrul campaniei „Nu uităm de ceilalți”.

Pentru a nu rata nimic din ceea ce postăm urmărește FitnessMag.ro pe FacebookInstagram și YouTube!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.