8 semne care îți arată că exagerezi cu pregătirea fizică

0
54

Cu toții ne dorim să performăm cât mai bine atunci când ne antrenăm. Normal, pentru că iubim sportul și mișcarea, dar mai ales progresul. Important este însă să nu exagerăm cu pregătirea fizică.

Problema este că, tocmai pentru că vrem să vedem acest progres, de multe ori ne suprasolicităm și, cum e și normal, dăm de unele necazuri pe care nu ni le dorim ca sportivi.

Iată care sunt cele mai comune semnale că exagerezi cu pregătirea fizică și cum le poți manageria mai bine.

Pulsul îți este mărit și hectic

Pulsul se măsoară cel mai bine la trezire. Dacă observi că este cu 10 unități peste cât ar fi normal să fie, adică peste cât era cu o săptămână înainte, e momentul să faci o pauză. Trebuie să lucrezi în a-ți reduce intensitatea și încărcătura pregătirii. Dacă mai ești și răcit, cel mai bine este să îți iei una sau două zile libere.

Nu poți să te pregătești la nivelul tău normal

Toți avem acele zile din săptămână în care nu ne putem pregăti la nivelul normal. Acest lucru poate fi un fapt care îți spune că exagerezi cu pregătirea fizică. Munca fizică ți se va părea de 10 ori mai grea dacă faci asta. Cel mai bine îți dai seama de asta când lucrezi ușor, exerciții simple, nu intense.

Simți o oboseală intensă

Oboseala poate fi atât fizică, cât și psihologică. Când te suprasoliciți, le vei simți pe amândouă. Oboseala mentală poate fi extrem de greu de combătut, pentru că nu te poți concentra pe ceea ce ai de făcut. De asemenea, oboseala fizică îți poate crea disconfort după exerciții care să țină mai mult decât de obicei.

Dormi mai greu sau suferi de insomnie

Poate crezi că dacă te suprasoliciți o să dormi mai bine și mai mult, însă e foarte important să vezi și ce calitate are somnul tău. Atleții care se suprasolicită dorm aproape mereu, nu doar când ar trebui, adică noaptea. Această problemă poate duce la dereglarea ritmului normal de somn, având un efect devastator pentru recuperare.

Te simți fără chef

Când te apuci de un sport în mod serios, mintea ta va fi inevitabil afectată. Axul se va muta în ambele sensuri, urmând să te simți atât plin de energie și balansat, cât și dezamăgit de faptul că în unele zile nu vei putea să faci tot ceea ce îți propui. Dacă te simți deprimat în timpul exercițiului, acesta poate fi un semn că ești prea obosit și deci te-ai suprasolicitat.

Te accidentezi mai mereu

Un lucru pe care toți atleții îl au în comun este faptul că mereu îi doare câte o încheietură, ca rezultat a faptului că își împing corpurile peste limitele normalului. Acest lucru nu este neapărat unul negativ, însă dacă te suprasoliciți, accidentările vor deveni mult mai dese și te vor incapacita. În loc să riști o accidentare gravă, când simți că nu mai poți sau că ai o durere, în loc să îi reziști, oprește antrenamentul și fă o pauză.

Nu mai ai motivație

Chiar dacă în general îți place să te antrenezi și chiar să concurezi în competiții, când te suprasoliciți vei simți o lipsă de motivație care în general nu își are rostul. După o săpămână grea de antrenament, acest sentiment te poate duce până pe culmile disperării. De fiecare dată când ți se întâmplă asta, cel mai bine este să te concentrezi pe țelurile pe care ți le-ai propus la început de antrenament.

Nu îți mai poți îmbunătăți starea sau performanța

Un efect secundar mai subtil al suprasolicitării este efectul de platou, când performanțele tale pur și simplu stagnează. Deși acest lucru este normal atunci când nu îți mărești dificultatea exercițiului, efectul poate apărea și când te suprasoliciți.

Ce poți să faci ca să-ți revii la normal:

Cu cât realizezi mai repede că te suprasoliciți, cu atât mai bine. Dacă starea ta nu se îmbunătățește după o săptămână de pauză îți recomandăm să consulți un medic.

Dacă te antrenezi pentru un sport de anduranță ia lucrurile treptat. E nevoie de timp pentru a obține performanțe în acest domeniu. Nu ai cum să ajungi în top peste noapte.

Verifică-ți permanent pulsul. Orice depășire a punctului de referință este un semnal de alarmă de care trebuie să ții cont.

Analizează-ți performanțele. Folosește aceste informații pentru a vedea care sunt punctele slabe și pentru a te corecta în viitor.

Ascultă-ți corpul. Dacă e nevoie las-o mai moale și ia-ți tot timpul pentru a te recupera cu adevărat.

via Red Bull Content Pool

Citește și: Pregătirea fizică în MMA

Urmărește FitnessMag.ro pe Facebook și Instagram

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.